Bihorel

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Vasile!

Profesorul Vasile Gheorghe, în calitatea lui de membru al partidului ALDE al lui Tăriceanu, a atacat sistemul de învăţământ românesc.

El a susţinut că din banii obţinuţi prin programul „After School” se cumpără posturi de directori de şcoli.

Omul vine din sistem şi are multă dreptate în ce spune. Directorii sunt numiţi politic, iar profesoarele avansează în schemă tot datorită politicii. Mai exact a politicii demografice.

Acum că s-au mărit salariile dascălilor, mă gândeam că se pune batista pe ţambal în ce priveşte scheletele din învăţământul primar. Dar mizele sunt foarte mari.

Dacă, prin absurd, s-ar pune problema ca dascălii să aleagă între salariu şi veniturile de la „After School”, nicio educatoare nu s-ar duce să-şi ridice simbria.

Până la urmă, vinovat de tot acest circ nu este sistemul corupt, ci ALDE Gheorghe care nu a făcut ciocul mic.

Exit mobile version