Deşi cei mai mulţi ar putea crede că va urca pe scenă de fiecare dată însuşi actorul Teatrului Regina Maria, cel care în viaţa de zi cu zi este un ateu vehement şi, în consecinţă, e puţin probabil să fie pătruns de atmosfera sărbătorii creştine, adevărul este ceva mai modest: interpretul anunţat pe afişe este o cu totul altă persoană.
Un elev de 17 ani de la Colegiul Gojdu se numeşte tot Richard Balint şi are la rându-i înclinaţii artistice, fiind solist vocal. Aşa că, atunci când văd afişele, fanele actorului ar fi bine să se informeze care Richard urcă pe scenă, să nu fie minorul. Nu de alta, dar ce-ar vrea ele să îi facă e cam pe lângă lege!