Unul din cei doi membri PC a blocat mutarea Muzeului în Cetate. „Ai văzut câtă coloană avem! Ne-am abţinut de nu s-au văzut”. „Da’ chiar aşa ţineţi voi la Muzeu?”. „Nici nu ştim unde e amplasat, dar vrem să fim băgaţi în seamă”.
Luni
Vio Apevistul: „Mă Ghiusi, serbăm 10 ani de când am intrat în NATO”. „Te bucuri?”. „Da, păcat că eu eram în pensie când am intrat în alianţă. Altfel, aveam acasă măcar o cască şi o vestă antiglonţ şterpelită de la ei”.
Marţi
Am fost pe locul trei pe ţară la oferta de locuri de muncă. Şeful de la AJOFM s-a plâns. „Nu prea vin şomerii la târguri, că astea se ţin dimineaţa, ori ei dimineaţa sunt la serviciu”. „Lucrează la negru?”. „Lucrează la negru, la alb, la galben, la cine-i angajează fără forme”…
Unul din cei doi membri PC, mândru că a blocat mutarea Muzeului în Cetate. „Ai văzut câtă coloană avem! Ne-am abţinut de nu s-au văzut”. „Da’ chiar aşa ţineţi voi la Muzeu?”. „Nici nu ştim unde e amplasat, dar vrem să fim băgaţi în seamă. Vine vremea împărţirii funcţiilor, a licitaţiilor, şi nu vrem să fim săriţi din schemă”.
Joi
S-a deschis Centrul de Informaţii Turistice. N-am avut loc înăuntru de grangurii care tăiau panglici. Un responsabil s-a lăudat. „E un spaţiu frumos, bine mobilat, care încununează activitatea de 15 ani a întregului Consiliu Judeţean”.
Vineri
Vicele ne-a explicat de ce nu se mai face cascada la Ciuperca. „Am preferat un proiect mai cuminte şi, deci, ceva mai ieftin”. „Asta am înţeles, dar de ce aţi renunţat la hectarul de vie prevăzut?”. „Noi, liberalii de la municipiu, am vrut să le dăm o lovitură celor de la judeţ, să-i lăsăm fără vin”.
Sâmbătă
Firma rusească de explorare a hidrocarburilor ne-a liniştit. „Nu facem foraje în oraş şi nici la Felix, ca să nu distrugem mediul. E procedura noastră când lucrăm în străinătate”, ne-a explicat directorul general. „Atunci putem sta liniştiţi?”. „Da, până nu intraţi în componenţa noastră”.
Duminică
CET-ul a oprit căldura. Poate definitiv.