Bihorel

Retrospectiva săptămânii: Tăticul fondurilor europene, îngrijorat de electrificarea căii ferate

Luni

Vio către Ghiusi: „Prin comunele voastre, primarii se comportă ca ai noștri: vând terenuri la hoaveri, fură fără rușine…”. „Păi, după 100 de ani de așa administrație, s-au molipsit. Plus că n-au frică dacă dau cu jula, că în caz de buba-mare fug în patria mamă”.

Marți

Tatăl tuturor fondurilor europene, bucuros că a făcut rost de bani pentru electrificarea căii ferate. „Felicitări, prin asta va crește viteza de deplasare!”. „La ce popor suntem, cred că de-abia acum încep problemele. Mi-e groază de accidentele prin electrocutare, că selfiștii noștri nu știu încă ce înseamnă linia de contact”.

Miercuri

Șeful Poliției locale: „Mă bucur că în sfârșit parlamentarii ne-au dat drepturi ca la Poliția mare”. „Adică veți putea cere și voi șpăgi la fel de mari?”. „Nu, dar în sfârșit putem da amenzi de circulație, că până acum singura măsură pe care o luam era să-i arătăm pe rețelele de  socializare la rubrica „Ai parcat ca un bou””.

Joi

Un șef de la aeroport vrea să extindă noul terminal: „Ar fi cazul să avem un singur terminal, unul și bun, nu bășcălia aia făcută de vechiul regim”. „Totuși, puteți să le mulțumiți că nu au amplasat noul terminal la Ciuperca. Dar cu vechiul terminal ce o să faceți?”. „Având în vedere că terminalul vechi e în faza terminală, îl facem magazie de roabe, sape și găleți”.

Vineri

Celebrul primar din Lugaș, scandalizat că olandezii nu ne lasă în Schengen. „Le-am zis fraierilor că de amu’ nu mai beau șohan bere Amstel și nici nu mai dohănesc ierburile lor, mânce-i rușinea”. „Și alte măsuri mai radicale nu veți lua?”. „O să cer Parlamentului să interzică pe teritoriul României piulițele olandeze”.

Sâmbătă

Puradel, mândru de neamurile lui: „Le-am tot zis cosângenilor că Bihorul nu înseamnă doar capitala de județ, așa că ar trebui să-și diversifice zona de acțiune”. „Și te-au ascultat?”. „Cum nu? Păi, uite, deja i-au prins cu țigări și tutun de contrabandă și la Tinca, iar lista locurilor de speculă rămâne deschisă”.

Duminică

Un bibol a acționat sistemul contra incendiilor și a inundat parcarea. Omul a vrut să vandalizeze niște WC-uri, dar i-au luat-o alții înainte.

Exit mobile version