Retrospectiva săptămânii: Şeful pesediştilor spune de ce n-a rămas Vama la noi

Nervos că lumea s-a legat de prietenul său, infractorul de Teleorman, şeful pesediştilor a reacţionat: „Prietenul meu e băiat bun. Am vorbit cu el ca Vama să rămână la noi”. „Şi atunci de ce nu a rămas?”.

Luni

Vio către Ghiusi: „Ai văzut pliantul cu neamţul care dacă ajunge preşedinte o să ne taie pensiile?”. „Eu n-am încredere în liberali. Că s-au mai lăudat ei că ne fac şosele şi n-au făcut nimic. În schimb, comuniştii s-au ţinut de cuvânt: au promis că ne aduc la sapă de lemn şi acolo am ajuns!”.

Marţi

Nae poliţistul: „Cred că populaţia ţării va creşte în următoarele săptămâni cu 2-3 milioane”. „Aşa multe femei stau să nască?”. „Nu, dar din cauza alegerilor am decis să le facem buletine şi rromilor care nu s-au mai înmatriculat de la Revoluţie”.

06 MangMiercuri

Nervos că lumea s-a legat de prietenul său, infractorul de Teleorman, şeful pesediştilor a reacţionat: „Prietenul meu e băiat bun. Am vorbit cu el ca Vama să rămână la noi”. „Şi atunci de ce nu a rămas?”. „Pentru că prietenul meu era foarte bolnav. Avea nişte dureri mari, dar nu pot spune unde-l durea de noi”.

Joi

Sezonul la arestări de primari e în toi. Doi gealaţi combinaţi cu un constructor preferat de Consiliul Judeţean au fost daţi în gât. Un slujbaş de la Consiliu mi-a povestit: „De când  a picat şantieristul, pe-aici e doliu”. „Cum de te-ai prins că-i caz de mortăciune?”. „M-au pus şefii să le cumpăr pamperşi negri”.

Vineri

Şeful Poliţiei Locale, în extaz: „De la anu’ vom fi cu 15% mai mulţi. O să vedeţi cum se rezolvă treburile. Vandalii nu vor mai sparge băncile, nu vor mai distruge corpurile de iluminat, va fi ordine şi disciplină”. „Decât cu 15% mai mulţi, mai bine aţi fi cu 15% mai deştepţi”.

Sâmbătă

Tanti Zoe pensionara, îngrijorată că nepotul ei nu are nici acum manuale: „Maică, spune-mi te rog unde se găseşte internetul?”. „Cum adică unde se găseşte internetul?”. „Păi i-au anunţat pe copii la şcoală că pot să-şi descarce manualele de pe internet şi mă duc să dau şi eu o mână de ajutor, că încă sunt în putere”.

Duminică

Se trece la ora de iarnă. Dacă votaţi aiurea, ora rămâne neschimbată 5 ani.


*
*