Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Edilul din Holod face ce vrea muşchiul lui în Primărie. Şi bordel, dacă-i cazul…

Luni

Vio către Ghiusi: „S-a apucat Păstorul să facă epurări la Consiliul Județean”. Nu-i vina lui, e sub papucul Cărătorului de Geantă al Depanatorului”. „Da’ ăla chiar îi căra geanta?”. „Crezi că numai geanta? Îi ducea și trusa de scule, că Depanatorul mai făcea un ban și după ce a ajuns șef, așa, din hobby… Ca să nu-și iasă din mână, chiar și noaptea dormea cu o geantă la piept”.

Marți

Cu primarul din Holod: „Am vrut să arăt că holodanii pot fi un fel de beiușeni mai teleormăneni. Dar acum îi aștept pe ăia contra penalilor cu următoarea poezie: Mă, la mine-n Primărie / Fac, de vreau, pălincărie, / Iar de mă strofoc nițel / Amplasez și un bordel / Și îl chem pe șeful Mang, / Tare-n rangă, mare-n rang / S-o muștruluiască rău / Pe Steluța lui Babău”.

Miercuri

Ianoș, cu impresii de la nunta lui Daddy junior: „Lume bună, numai oameni grei!”… ”Cum adică grei?”. „Cu ani grei de pușcărie în spate. M-a impresionat momentul simfonic susținut de Florin Salam, așa dans n-am mai tras din vremea când mergeam la Filarmonică”.

Joi

Tanti Zoe pensionara: „E adevărat că au adus-o pe Dăncilă Prepeleac la Grădina Zoologică?”. „Nu au adus-o. E drept că este acolo o maimuță pe cale de dispariție născută în captivitate, dar e vorba de tamarin, nu de pavianul cu mantie”.

Vineri

Cu dirijorul Filarmonicii: „Măi, frate, ce v-a venit cu Simfonia aia a Unirii?”. „Nu ți s-a părut un spectacol înălțător?”. „Înălțător pe naiba! Păi, așa vreți voi să-i uniți pe români prin muzică? Cu viori și violoncele? Bagă, tată, niște manele, că asta ascultă poporul adevărat, restu-s niște afoni de soroșiști!”.

Sâmbătă

De vorbă cu un agricultor care m-a lăsat mască: „Ascultă la mine, recolta de anul ăsta va fi mai slabă cu 30% decât cea de anul trecut”. „Seceta e de vină?”. „Și seceta. Și asta într-o țară condusă, totuşi, de paparude”.

Duminică

Pentru că sunt plecat în concediu, l-am întrebat pe Rudolf Giuliani pentru cât îmi scrie Jurnalul de Bihorel.


*
*