Bihorel

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: De ce nu vrea Birtașul să se îmbrățișeze cu Ianoș Mang

Luni

Vio către Ghiusi: „Ai văzut că pe avioane vor fi lipite reclame cu Oradea?”. „Da, și mă enervează. Am cerut ca sub denumirea Oradea să se treacă și cea în maghiară, dar cei de la Primărie mi-au zis că nu se poate. Nagyvárad are multe litere și cresc costurile”.

Marți 

Birtașul, la ședința în care liberalii lui Brătianu au bătut laba cu comuniștii lui Iliescu: „Le-am zis  să consemnăm nominal cine cum a votat, ca să știm pe cine belim când vom întoarce armele”. „Dar voi de ce nu vreți să vă uniți cu PSD-ul?”. „Suntem oameni tineri, care nu pupăm moaște. Mă vezi pe mine îmbrățișându-l pe Ianoș Mang?”.

Miercuri

Puradel, mândru de el: „Ai văzut, mă, că există localități unde neamurile mele s-au vaccinat în proporție de 100%?”. „Chiar așa, cum au reușit să-i convingă?”. „Trebuie să știi cum să-i iei. Unora le-au zis că după vaccin nu o să le mai fie niciodată foame. Altora li s-a spus că vaccinu-i face invizibili”.

Joi

Lăscărică a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pentru zădărnicirea bolilor. „De când îmi doream să ajung la Înalta Curte. Deja mă săturasem să mă ducă gaborii cu duba pe la un împuțit de parchet județean. Aici la Bucale e ștaif, frate, merită să fii infractor!”.

Vineri

Veste uluitoare! Ansamblul de highidiși prezintă un spectacol dedicat toamnei. Șeful trupei a mărturisit: „Dedic acest spectacol Bolovanului. Că dacă nu era el, făceam un spectacol pe an, doar de 1 Decembrie. Acum producem câte unul în fiecare anotimp”.

Sâmbătă

Un țăran din Brusturi mi-a povestit: „Observi că toată populația merge pe stradă numai cu cască de protecție?”. „Dar ce-i cu voi, v-ați tâmpit cu toții?”. „Nu, dar am aflat că doamna primar a fost eliberată din arest și e bine să prevenim atacurile cu cleștele de tăiat sârmă”.

Duminică

Județul nostru este codaș la vaccinarea profesorilor. Deh, la așa profesori, așa rată de vaccinare!

Exit mobile version