Luni
Vio către Ghiusi. „Păi, bine, mă, da’ guvernul vostru dă măști de protecție numai etnicilor maghiari? Cu noi cum rămâne?”. „Acum aveți ocazia să vedeți diferența între cei doi Orbani. În plus, dacă avem noroc, poate se mai echilibrează raportul între etnii”.
Bolovan a explicat de ce a achiziționat zeci de tone de materiale de protecție. „Când am văzut cine-i la Ministerul de Interne, am apelat la chinezi”. „Nu văd legătura”. „Știam că omul vrea să scoată lumea din case de Paști. Așa că m-am gândit să dotez fiecare cetățean cu echipament complet: combinezon, mască, vizieră, botoșei și dezinfectanți”.
Miercuri
Nae polițistul epuizat. „Nu credeam să rabd atâtea de la obraznicii din carantină. Au avut tupeul să ceară și femei, e drept că femei de serviciu, că ei nu vor să facă curat”. „Și ce urmează?”. „Îi trimitem la casele lor și le aplicăm doctrina: apă, paie și bătaie”.
Joi
Ianoș de la Județ a cerut Primăriei 500 de termometre. „Vrem ca fiecare angajat al nostru să aibă câte un termometru”. „Dar nu are niciun sens”. „Ba are. E foarte important să avem termometre, că oamenii noștri fac febră dacă nu reușesc să fure ceva, măcar o dată pe săptămână”.
Vineri
De când nu se mai fură apă termală în Băi, lacul natural a început să se umple. Un muzeograf a povestit: „Noi degeaba am fost custozii rezervației, nimeni nu dă doi bani pe părerile noastre”. „Și ce se va întâmpla în continuare?”. „Dacă mai ține izolarea asta încă trei luni, Băile vor fi inundate de apa ce țâșnește din subteran”.
Sâmbătă
Tanti Zoe pensionara. „Îmi aduc aminte cu nostalgie de gripa spaniolă. Eu eram doar în combinezon, infirmierul doar cu masca pe figură, că n-o mai dăduse jos din război. Ce ventilatoare mecanice? Cine avea pile era pus la foalele unui forjor!”.
Duminică
Având în vedere decalajul între România și Germania, specialiștii estimează că noi vom ajunge la vârful pandemiei undeva prin 2065.