Retrospectiva săptămânii: Primii terorişti care au dat cu bombe în Franţa au fost românii

Tanti Zoe pensionara, decisă să-și riște viața pentru scumpa, extrem de scumpa patrie.  Puradel, fericit: „Mi-e milă de teroriști. Primii care am băgat bombe în Franța am fost noi”. „Când?”…

Luni

Vio, către Ghiusi: „Ai văzut, mă, ce ravagii au făcut teroriștii?”. „Ăsta e război pe față!”. „Aici e buba, că e război. Franța s-a descurcat bine în războaie. Se predau după cinci minute și la final ajungea țară învingătoare. Dar acum la cine dracu’ să se  predea?”.

Marți

Apropo de refugiaţi, prefectul zice să nu intrăm în panică: „Degeaba punem garduri de sârmă, că le fură ai noștri”. „Şi stăm ca proștii, descoperiți?”. „N-ai auzit de tradiționala ospitalitate româneasacă? Îi așteptăm cu pâne, sare și pălincă. Care nu bea, nu are ce căuta la noi”.

Miercuri

Nae polițistul are și el soluții: „Fraierii de francezi vor să închidă granițele”. „Și nu-i bună ideea?”. „Păi teroriștii sunt la ei în țară, născuți și educați de ei”. „Și atunci?”. „Să facă cum au făcut cu țiganii noștri: să le dea 300 de euro, să-i suie pe avion și în România cu ei!”.

Joi

Tanti Zoe pensionara, decisă să-și riște viața pentru scumpa, extrem de scumpa patrie: „Ați auzit că vin ca refugiați și apoi se transformă în teroriști?”. „Îi scot eu afară din țară. Le arăt cuponul de pensie și o iau la fugă!”.

Vineri

Juji, și ea implicată emoţional după atentate. „La ce față de mână umedă avea creierul operațiunilor, nu mă mir că visa la 72 de virgine și numai în ceruri”. „Adică?”. „Adică nici femeile gonflabile nu ar fi făcut sex cu el”.

Sâmbătă

Puradel, fericit: „Mi-e milă de teroriști. Primii care am băgat bombe în Franța am fost noi”. „Când?”. „Acum doi ani eram la Lyon și, la un control medical, ne-au spus că suntem o bombă sanitară”.

Duminică

La cum miroase combinatul de porci, refugiații și teroriștii nici nu se gândesc să vină prin apropiere de Oradea.


*
*