Bihorel

Retrospectiva săptămânii: Prefectul s-a supărat pe birtașii care vor să țină crâșmele deschise

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că Cechescu mărește miza. Ne umple de bani să luăm centrale electrice, numai să le dăm și lor posturi prin Primărie și Prefectură”. „Să dea cât de mult! Problema este că, dacă nu pune mâna pe posturi, Odeonul o să-i dea peste degete”.

Marți

Prefectul, nervos pe birtași: „Nu înțeleg ce mai vor. Nu le ajunge că le-am dat program de la 6 dimineața la 21, acum vor până la 23?!”. „Dar cine merge în localuri la 6 dimineața?”. „Sunt cei pe care i-a prins ora închiderii în cârciumă. Ei rămân închiși acolo, să nu-i amendeze Poliția că umblă brambura pe străzi după ora 23”.

Miercuri

Avem secretar de stat la Sănătate. „Sincer, mă așteptam să ne sunați, să știm și noi că avem un șef la București”. „N-am putut, că mi-au furat telefonul de cum am intrat în Capitală”. „Și de ce n-ați trimis un mesaj de pe laptop?”. „Care laptop? Că și pe ăla mi l-au șutit miticii…”.

Joi

Nae Polițistul: „Trebuie să recunosc că avem un Guvern genial”. „După ce ți-ai dat seama?”. „Cum puteai rezolva cu vaccinarea într-o țară unde oamenii mai bine se tratează de la farmacia veterinară?”. „Și cum a făcut?”. „A scos de pe piață vaccinurile de la Pfizer, iar acum lumea stă la coadă și se bate să se vaccineze”.

Vineri

Blestemul Păsztorului în problema Aeroportului continuă. Un oficial a explicat: „Plătim reclamă la compania aviatică, dar nu știu dacă oamenii vor putea călători din cauza carantinei”. „Și atunci la ce-i bună reclama?”. „Păi, toată lumea va vorbi de noi: uite la ăștia, fac reclamă la avioane goale!”.

Sâmbătă

Incredibil, i-am bătut pe turci la baschet, la ei acasă. Antrenorul mi-a explicat tactica aplicată: „Metoda o știm din vechime. Am inundat suprafața de joc, am dat foc panourilor de baschet și am otrăvit apa echipei adverse”.

Duminică

Profesorii cer să se bage mai multe ore de istorie. La ce bun? Oricum, istoria se repetă.

Exit mobile version