Bihorel

Retrospectiva săptămânii: Petru Chitulea a mai făcut politică… demografică

Luni

Vio către Ghiusi: „Ce s-au mai băşicat habotnicii la melodia aia cu lemnul şi spaţiile mici!”. „Să vedeţi ce vă vor face mâncătorii de tămâie când veţi deveni stat fundamentalist”. „Da’ de unde atâta ură?”. „Păi cântăreţul i-a deconspirat. Căci ştii ce-i lemnul şi spaţiile mici? Cutia milei”…

Marţi 

Un cunoscut medic a făcut pasul spre partidul lui Tăriceanu. Omul are ceva experienţă. „Eu am făcut toată viaţa politică. Politică demografică. Acuma trec la politica politică”. „Şi este ceva asemănare între cele două politici?”. „Păi în ambele cazuri ai ocazia să dai peste foarte multe curve”.

Miercuri

Înduioşător îndemnul: „De Paşte adoptă un animal de la Zoo”. Nae Poliţistul, milos cum îl ştiu, a promis că se conformează. „Am să adopt un miel, că e cel mai blând animal”. „Dar sper că nu-l sacrifici”. „De ce nu? Că-i aşa frumos, mânca-l-ar tata…”

Joi

Puradel, în al nouălea cer: „În sfârşit văd şi eu avantajul reabilitării Pieţei Unirii”. „Te pomeneşti că deja zona s-a aglomerat şi e numai bună pentru hoţii de buzunare?”. „La cum bate vântul prin buzunarele oamenilor, mi-e să nu fac otită la unghii. Altceva mă îmbucură: s-au pornit cişmelele ălea la care voi le ziceţi fântâni. Ce poate fi mai plăcut decât o baie în Centru?”.

Vineri

Tanti Zoe pensionara, revoltată: „Nu mi s-a aprobat ajutorul pentru încălzire şi acum trebuie să dau banii înapoi”. „Da’ nu eraţi în regulă cu hârtiile?”. „Mi-au găsit că aveam aur în casă. Pe un amărât de sterilet pe care nu l-am mai folosit de la intrarea lui Bela Kun în Oradea. Bine că mie îmi cer banii înapoi, dar slujbaşii Primăriei sunt iertaţi să returneze sporurile necuvenite”.

Sâmbătă

Samsara pământurilor din Băi a scăpat nevătămată. „Cum ai reuşit să scapi după ce în primă instanţă te-au potcovit cu ani grei de pârnaie?”. „Ehei, nebănuite sunt căile Domnului… Dar nu voi spune niciodată cine e domnul respectiv”.

Duminică

Din nou, concurs pentru postul de inspector şcolar general. Poate iese cine trebuie…

Exit mobile version