Vio către Ghiusi: „V-au scos prietenii voștri de la guvernare”. „Pe de o parte, ne pare rău, că eram conectați la cele mai bănoase ministere. Pe de alta, mă bucur că, prin plecarea celor trei miniștri ai noștri, coeficientul de inteligență al membrilor Guvernului s-a înjumătățit. Iar dacă nu pleca și Bode, coeficientul ajungea la un sfert”.
Marți
Părintele șuvițat s-a urcat pe schela de foraj ca ministru peste Fondurile Europene și s-a coborât ca ministru de Finanțe. „De ce ați făcut rocada asta?”. „Păi, la cum ne îndeplinim noi angajamentele cu PNRR-ul, nu mai pupăm bani de la UE. Așa că, decât să am pe mână mai puțini bani europeni, mai bine mai mulți bani românești”.
Miercuri
Cu Birtașul, despre exercițiile de imagine: „Domn’ primar, vă ia fața primarele de Cluj. Iar s-a filmat cum merge el la casa părintească, să dea cu coasa prin nilă. Pe când vedem o imagine similară cu matale?”. „Niciodată! La cum se circulă în oraș, asta ar mai lipsi, să mă vadă lumea cu coasa”.