Bihorel

Retrospectiva săptămânii: Mutarea Muzeului în noul sediu se face deodată cu drumul de Beiuş

Şeful de la Muzeu, blazat: „Am mai cerut o prelungire a contractului de închiriere pentru Palatul Baroc”. „Dar noul sediu nu se va mai face niciodată?”. „Ba da. Estimez că va fi funcţional odată cu drumul de Beiuş”. „Şi altă variantă?”…

Luni

Vio către Ghiusi: „O veste minunată, se scoate la licitaţie drumul de Binş!”. „Înseamnă că în 15 ani încep lucrările”. „Au zis că după ce se dă câştigătorul, drumul trebuie făcut în 75 de zile”. „Tot atâtat o să şi reziste. 75 de zile”.

Marţi

Depanatorul i-a prostit iarăşi pe colegii din Consiliul Judeţean. „Vreau să luăm castelul de la Cighid, nu băgăm mai mult de jumate de milion de euro”. „Cu banii ăştia aţi mai putea sta în chirie încă 40 de ani. Credeţi că se merită?”. „Cum să nu se  merite? Pentru cine vinde, evident că da”.

Miercuri

Nae poliţistul: „De Ziua Imnului a venit Regimentul de gardă şi, când s-au apucat să mânuiască armele, am rămas mască”. „Am auzit că au mers şi la Centrul pentru spioni NATO şi n-a fost nimeni să-i treacă în revistă”. „Fals. Spionii i-au trecut în revista centrului”.

Joi

Extrem de Prea Fericitul: „Am cerut preoţilor să se roage împotriva secetei”. „Şi credeţi că are efect cuvântul în problemele astea meteo?”. „De ce să nu aibă? Politicienii când vorbesc nu îngheţă apele?”.

Vineri

Şeful de la Muzeu, blazat: „Am mai cerut o prelungire a contractului de închiriere pentru Palatul Baroc”. „Dar noul sediu nu se va mai face niciodată?”. „Ba da. Estimez că va fi funcţional odată cu drumul de Beiuş”. „Şi altă variantă nu ai?”. „Ba da. O să băgăm exponatele în cutii de sticlă. Să poată fi admirate şi când sunt depozitate”.

Sâmbătă

Suntem un popor francofon, altfel nu ne-ar da urmaşii lui Napoleon atâţi bani. Un reprezentant de-al lor a venit cu un purcoi de bani. „Este vorba de o mică atenţie din partea poporului frate francez”. „Şi noi ce trebuie să facem de banii ăştia?”. „Să vă luaţi dracului ţiganii înapoi!”.

Duminică

Adversarii proiectului au reclamat Primăria la UE că la îngroparea pârâului Paris nu s-a ţinut niciun serviciu religios. Chiar e criză de medicamente!

Exit mobile version