Şeful de la Muzeu, blazat: „Am mai cerut o prelungire a contractului de închiriere pentru Palatul Baroc”. „Dar noul sediu nu se va mai face niciodată?”. „Ba da. Estimez că va fi funcţional odată cu drumul de Beiuş”. „Şi altă variantă?”…
Luni
Vio către Ghiusi: „O veste minunată, se scoate la licitaţie drumul de Binş!”. „Înseamnă că în 15 ani încep lucrările”. „Au zis că după ce se dă câştigătorul, drumul trebuie făcut în 75 de zile”. „Tot atâtat o să şi reziste. 75 de zile”.
Marţi
Depanatorul i-a prostit iarăşi pe colegii din Consiliul Judeţean. „Vreau să luăm castelul de la Cighid, nu băgăm mai mult de jumate de milion de euro”. „Cu banii ăştia aţi mai putea sta în chirie încă 40 de ani. Credeţi că se merită?”. „Cum să nu se merite? Pentru cine vinde, evident că da”.
Miercuri
Nae poliţistul: „De Ziua Imnului a venit Regimentul de gardă şi, când s-au apucat să mânuiască armele, am rămas mască”. „Am auzit că au mers şi la Centrul pentru spioni NATO şi n-a fost nimeni să-i treacă în revistă”. „Fals. Spionii i-au trecut în revista centrului”.
Joi
Extrem de Prea Fericitul: „Am cerut preoţilor să se roage împotriva secetei”. „Şi credeţi că are efect cuvântul în problemele astea meteo?”. „De ce să nu aibă? Politicienii când vorbesc nu îngheţă apele?”.
Şeful de la Muzeu, blazat: „Am mai cerut o prelungire a contractului de închiriere pentru Palatul Baroc”. „Dar noul sediu nu se va mai face niciodată?”. „Ba da. Estimez că va fi funcţional odată cu drumul de Beiuş”. „Şi altă variantă nu ai?”. „Ba da. O să băgăm exponatele în cutii de sticlă. Să poată fi admirate şi când sunt depozitate”.
Sâmbătă
Suntem un popor francofon, altfel nu ne-ar da urmaşii lui Napoleon atâţi bani. Un reprezentant de-al lor a venit cu un purcoi de bani. „Este vorba de o mică atenţie din partea poporului frate francez”. „Şi noi ce trebuie să facem de banii ăştia?”. „Să vă luaţi dracului ţiganii înapoi!”.
Duminică
Adversarii proiectului au reclamat Primăria la UE că la îngroparea pârâului Paris nu s-a ţinut niciun serviciu religios. Chiar e criză de medicamente!