Retrospectiva săptămânii: Medicul Bodog vrea să vindece aderarea la Schengen

Decanul Facultăţii de Medicină face parte din Comisia Naţională de Aderare a României în spaţiul Schengen. „Nu prea văd legătura între medicină şi aderare”. „Dar e evidentă: noi suntem consideraţi bolnavul Europei. În plus, marile noastre probleme sunt pe Justiţie. Dacă ai vedea ce sentinţe se dau uneori, ai înţelege că ele nu ţin de legalitate, ci mai degrabă de medicină. Mai exact de psihiatrie”.

Luni

Schimbări la echipa de bascheţi. Ne-ar trebui nişte băieţi mai bine crescuţi. Nu că cei vechi ar fi fost mai puţin educaţi, dar cei nou veniţi parcă sunt mai înalţi. Managerul trupei mi-a explicat: „Sper să ajung în situaţia în care să avem jucători atât de înalţi încât să trebuiască să mutăm becurile din tavan pe pereţii laterali”.

Marţi

Reuniune de urgenţă a PRM Bihor. Rectific, reuniune la Spitalul de Urgenţă. Şeful filialei, revoltat: „L-am schimbat pe fondatorul partidului din motive financiare, nu ideologice”. „Asta cum vine?”. „Păi, mai toţi banii partidului îi risipea pe medicamente şi perfuzii. Iar noi n-avem bani de chirie pentru sediu!”.

Miercuri

Decanul Facultăţii de Medicină face parte din Comisia Naţională de Aderare a României în spaţiul Schengen. „Nu prea văd legătura între medicină şi aderare”. „Dar e evidentă: noi suntem consideraţi bolnavul Europei. În plus, marile noastre probleme sunt pe Justiţie. Dacă ai vedea ce sentinţe se dau uneori, ai înţelege că ele nu ţin de legalitate, ci mai degrabă de medicină. Mai exact de psihiatrie”.

Joi

Gojdiştii militează pentru biciclete. Un tinerel povestea: „E la fel de periculos să mergi cu bicicleta prin oraş ca în Afganistan cu TAB-ul. Şoferii nu ne bagă în seamă decât la reconstituire”. „Deci ar trebui să aveţi pistele voastre”. „Da, dar să se delimiteze cu borduri, nu cu vopsele, că neamul lui manivelă trece cu maşina peste orice bordură mai mică de 1,5 metri”.

Vineri

Vio către Ghiusi: „Ai văzut proiectul pentru piaţa Rogerius? Vom avea inclusiv grădină pe acoperiş”. „Pun pariu că acolo se vor planta doar legume, să arătăm lumii că suntem cu agricultura în aer”. „Oricum proiectul are o mare hibă”. „Anume?”. „Nu are spaţii de vânzare la subsol. Acolo aş vinde doar ţigări, să ştie lumea că e vorba de economie subterană”.

Sâmbătă

Rozi neni de la udemereu a pus punctul pe i: „În noua Constituţie trebuie făcute modificări minore. Nu vrem stat naţional, dar în compensaţie cerem ca maghiara să fie limbă regională”. „Alte modificări?”. „Dacă Budapesta are steag roşu-galben-albastru, să aibă şi Bucureştiul steag roşu-alb-verde”.

Duminică

A scăzut numărul de şomeri. Iată că se poate muri de foame la propriu.


*
*