Luni
Vio către Ghiusi. „Ai văzut, mă, în ce hal era podul Ladislau? A trebuit să-l ridicăm în aer, să reparăm sub el”. „De asta mi-e frică şi mie. Că-l luaţi şi-l duceţi la fier vechi. În locul lui precis puneţi un pod nou şi cu alt nume”.
Maestrul barei care a intrat în coliziune cu DNA-ul a fost condamnat definitiv la 3 ani cu executare, pentru trafic de influenţă. „O să merg până la CEDO. Ba chiar cred că o să vin şi înapoi de acolo”. „Dar până la urmă ce s-a întâmplat?”. „Nişte infractori de procurori mă bagă pe mine la pârnaie? Nu se face aşa ceva între noi, colegii”.
Miercuri
Justiţia face câteodată dreptate. Un june criminal care îşi împunsese victima cu 12 lovituri de cuţit, din care 10 pe la spate, va fi judecat în libertate. „Ai avut mare noroc că te-au lăsat liber”. „Măsura mi se pare corectă. Majoritatea loviturilor au fost pe la spate. Deci, dacă dorea, victima putea să fugă”.
Joi
La inaugurarea sinagogii reabilitate, unul dintre beneficiari: „În sfârşit văd că se renovează sinagogile, după ce ani de-a rândul copiii le spărgeau geamurile”. „Ce destinaţie va avea lăcaşul?”. „Vor fi manifestări culturale, la care intrarea va fi gratuită. Să vedem cu cât o să taxăm ieşirea”.
Vineri
S-a pornit iluminatul festiv. Un responsabil din Primărie a explicat: „An de an mărim numărul ghirlandelor. Avem 14 kilometri şi în 10 ani sper să ajungem la 40 kilometri”. „Ca să se bucure şi localnicii de spiritul sărbătorilor?”. „Nu, ca să-i obişnuim pe politicieni cu lumina puternică, pentru vremurile când ajung să li se pună lampa-n ochi”.
Sâmbătă
Înţeleaptă decizia ca în locul unui copac tăiat să plantezi cinci. Totuşi, cei de la Mediu, uşor sceptici, au comentat: „Hotărârea de Consiliu Local nu e destul de clară”. „Dar unde vedeţi hibele?”. „Păi unul taie un castan de 80 de ani şi plantează în locul lui cinci bonsai?!”.
Duminică
Am văzut afişe cu Hruşcă. E clar că vine Crăciunul.