Strigăt de disperare la echipa de fotbal. Şeful clubului face apel la toţi oamenii de bine să ajute clubul, că onor Consiliul Judeţean, singur, nu e în stare. „Neinspirat ai fost cu demersul tău”, l-am criticat. „Măcar am făcut apelul de seară”…
Luni
Vio către Ghiusi: „Ai văzut că dacă nu primim bon fiscal putem pleca fără să plătim?”. „Ce tâmpenie! Păi cum se poate aplica?”. „Simplu, mă duc la bordel şi prestez. Dacă fata nu-mi dă bon ajung să fac sex după pofta inimii: pe datorie”.
Marţi
M-am prins cu Juji în Hora Unirii. Cum la 1 Decembrie e sensibilă, dansez cu ea numai pe 24 ianuarie. „Hai să facem Unirea Mică!”. „Să ştii că nu prea agreez sărbătoarea asta, dar nu din motive etnice. Prin Unire au venit peste noi moldovencele, care-s mai faine şi ne fac concurenţă”.
Miercuri
Şeful pesedeului, nervos: „Tocmai acum, când mi-a venit cheful de muncă, vor să mă schimbe de la judeţ. Am vrut să propun nişte chestii preşedintelui, da’ nu pot vorbi cu el că-l conturbă colegul de partid de la PDL”. „Da’ de ce n-ai făcut-o până acuma?”. „Până acum nu-i puteam zice nimic că stăteam pe capul lui eu şi Depanatorul”.
Joi
Nae poliţistul: „Mari fraieri parlamentarii noştri. Auzi, vor să schimbe Constituţia, să facem Parlament de 300 de persoane”. „Şi ce-i rău în asta?”. „Pierdere de timp şi bani. Să lase DNA să-şi facă treaba şi până la vară avem un Parlament de 200 de persoane la Casa Poporului. Şi unul de 300 la Rahova”.
Vineri
Angajaţii din Primărie care se ocupă cu proiectele europene sunt cocoşaţi de muncă. Şeful lor a explicat: „Fiecare a atras în medie 9,2 milioane lei din fonduri UE”. „Asta-i nimic. Prin ministere cam atât atrage unul într-un an, în propriile buzunare”.
Strigăt de disperare la echipa de fotbal. Şeful clubului face apel la toţi oamenii de bine să ajute clubul, că onor Consiliul Judeţean, singur, nu e în stare. „Neinspirat ai fost cu demersul tău”, l-am criticat. „Măcar am făcut apelul de seară”. „Şi are vreo importanţă?”. „Da. Că după apelul de seară urmează stingerea”.
Duminică
Slujbaşi de la Crimă Organizată suspectaţi de braconaj. Aia da, crimă organizată!