Luni
Vio către Ghiusi: „Extremiștii voștri au protestat că poluăm râurile cu PET-uri. Dar de unde știu ei că românii și nu maghiarii din România aruncă PET-urile în gârlă?”. „Ei se plâng că PET-urile sunt goale, dacă erau cu băutură, nu ziceau nimic”.
Birtașul, revoltat: „Am dat în judecată Ministerul Culturii pentru că nu dă aviz pentru construirea Pieței Cetate”. „Și cei de la Minister ce zic?”. „Că nu-i treaba lor, ci a celor de la Comisia Națională de Monumente Istorice. Iar acolo nu poți trece de neamurile și consătenii lui Odeon, husarul amator”.
Miercuri
Tanti Zoe pensionara mi-a explicat că, în comparație cu ea, Maica Tereza e o păcătoasă: „La ce post am ținut eu, sigur ajung în Rai”. „Dar de unde atâta evlavie?”. „Nu-i vorbă de evlavie, ci de prețurile la mâncare. Nu-mi permit să mănânc nici în perioada postului, nici în afara lui”.
Joi
Puradel, în extaz: „Eu, ca artist în veșnică mișcare, din șatră-n șatră, salut creșterea capacității de cazare la azilul de noapte. Acum nu mai risc să dorm prin parcuri dacă mă evacuează gazda pentru neplata chiriei”. „Dar nu mai trăiești din alocație?”. „Sunt bani puțini, iar de furat nu prea mai am de unde”.
Vineri
Șeful Inspectoratului Școlar, despre Olimpiadele Naționale: „Elevii nu mai vor să vină la concursuri. Condițiile sunt atât de proaste încât au cerut să fie cazați în penitenciare”. „Și noi cum i-am primit?”. „Noi i-am uimit. Cel puțin tinerii din București au descoperit pentru prima oară apa caldă la robinet”.
Sâmbătă
Bolovan, mereu cu ochii pe ceas: „Așteptați pe cineva?”. „Nu, dar construirea șoselelor de centură trebuie să se facă contracronometru”. „Și cine ne întârzie?”. „Șantieriștii care mănâncă cu două guri. Se bagă la toate lucrările, iar, după ce le câștigă, nu-s în stare să le ducă la capăt”. „Și nu există ac de cojocul lor?”. „Ce să le facem? Să le luăm rabele și pufoaicele? Că firmele astea-s pline de datorii”.
Duminică
Emmanuel Macron a fost atacat cu roșii. Francezii au nivel de trai ridicat, ai noștri n-au bani să arunce în guvernanți nici măcar cu cartofi.