Bihorel

Retrospectiva săptămânii: Ianoş în bermude, la Consiliul Județean

Luni

Vio către Ghiusi: „Pe consiliera aia guralivă de unde ați adus-o?”. „Nu iese din vorba Odeonului și îl combate pe Bolovan cum o duce capul. Da’ ce a făcut acum?”. „Păi, a cerut niște date din Primărie care erau puse pe site de câteva luni”. „Ce pretenții să ai de la cineva care deschide calculatorul cu desfăcătorul de conserve?”.

Marți

De când a venit Păstorul de la scufundări din Jamaica, la Consiliul Județean Ianoș umblă în bermude, dar nu în ale lui, Piticul de grădină fumează trabuc, iar Păstorul cântă întruna „nincs nő, nincs sirás”. L-am întrebat pe Ianos, care o rupe pe ungurește, ce înseamnă. „N-ai auzit de Bob Marley? Înseamnă «No woman, no cry»”. 

Miercuri

Nae polițistul, mândru de el: „Am reușit să depistăm rapid camionul ăla plin cu deșeuri radioactive care urmau să fie arse la combinatul de ciment”. „Cum v-ați dat seama că era vorba de material radioactiv?”. „Șoferul avea șapte capete”.

Joi

De vorbă cu un șef de la autostrăzi: „De ce mai faceți conferințe de presă la sediul CNAIR?”. „Dar unde vrei să le facem?”. „La grădinițe. Mergeți acolo și le spuneți copiilor poveștile cu autostrăzi. O să creadă că le citiți din Creangă și Ispirescu”.

Vineri

La țară s-a inventat un nou sport: box-ball. De povești cu un arbitru care a luat bătaie de la țărani pentru că n-a dat penalty echipei locale: „Chiar patronul clubului ţi-a mutat fălcile?”. „Nu e prima oară. Plăvanii ăștia, dacă nevestele le sunt plecate și n-au pe cine bate, își fac echipă de fotbal”.

Sâmbătă

Patronul de la Facebook, izbit de aceleași probleme ca Electrica. „Spre deosebire de directorul de la Electrica, care ia bani de la clienți şi nu vrea să le dea socoteală, noi am anunțat avaria”. „Dar ce s-a întâmplat?”. „Ne-a intrat un jder la servere”.

Duminică

Avem cel mai tare laser din lume. Numai așa o să ajungem campioni mondiali la fotbal: dacă le băgăm laserul în ochi portarilor echipei adverse.

Exit mobile version