Luni
Vio către Ghiusi: „De Zilele Sfântului Ladislau de ce nu ați făcut și dezvelirea statuii marelui rege?”. „Păi, asta a fost serbarea celor de la PPMT, iar statuia o s-o dezvelească Husarul din partea UDMR-ului. Că la noi e democrație. Dacă în Ungaria există un partid unic, aici avem cel puțin două”.
Fosta ministră de la Sănătate a plecat din partidul care i-a dat funcție, ca să se alăture lui Cioloș, omul cu cel mai mare grad din gruparea REPER: „Nu mă mai regăseam în USR, care, la rândul lui, de când am plecat eu, nu se mai regăsește la putere”. „Și credeți că o să veniți din nou la guvernare?”. „La cum merg lucrurile, la viitoarele alegeri, toate partidele vor ajunge la guvernare, deci și noi”.
Miercuri
Nae polițistul, despre donatorii de sânge: „Ai dracu’ și tinerii noștri, pentru niște bilete la un festival merg să doneze sânge, și încă de două ori”. „Cum adică de două ori?”. „Păi, în festival îi mai verificăm o dată, să vedem dacă au sânge în instalație sau alte substanțe”.
Joi
Puradel, mândru de el: „Ai văzut ce oameni de ispravă trăiesc la mine-n șatră? Un cetățean model și-a înjunghiat fratele, a distrus câteva mașini, după care s-a luat de organe”. „De organele lui?”. „Nu, de cele venite să aplaneze conflictul. Iar acum e asigurat pe viitorii cinci ani cu mâncare și cazare gratis de la stat”.
Vineri
Tanti Zoe pensionara, complet nedumerită: „Nu mai înțeleg nimic din lumea asta, maică. Acum 70 de ani n-au venit americanii în România din cauza rușilor. Acum vin americanii, tot din cauza rușilor. Unde-i logica asta a războiului?”.
Sâmbătă
Nea Clorofilă, disperat: „Încă o manevră murdară a Primăriei. Au adus la noi în oraș tocmai fabrica de drujbe. De pe acum mi-e groază ce o să se întâmple cu defrișările și toaletările din parcuri. Ca să-și facă reclamă, precis că firma o să dea gratuit produse din greu pentru autoritățile locale”.
Duminică
Au fost înregistrate 1.200 de contestații la Bacalaureat. Ar fi fost mai multe, dar nu toți absolvenții de liceu știu să scrie.