Retrospectiva săptămânii: De ce s-a enervat şeful Senatului pe Barney

Luni

Vio către Ghiusi: „Ai văzut ce ravagii am făcut la salonul auto de la Paris cu Loganul nostru?”. „Da, ați mutat claxonul dintr-o parte în alta”. „Bine că ești tu deștept! De acum avem motor de parbriz turbo, ștergătoarele au ABS, iar cheile sunt din plastic roșu”.

Marți

Șeful Senatului de la Sorbonica, un car de nervi. „Îmi vine să-mi smulg părul din cap când văd cât de proști pot fi colegii mei. Le-am cerut să-l suspende pe Barney. Nu se poate să ne conducă un infractor!”. „Da’ până acum cine v-a condus? Unchiu’ ce era?”. „Da, mă, da’ Unchiu’ avea alt calibru. El fura milioane de euroi, nu butoni și cravate”.

Miercuri

Șeful studenților a făcut un apel la Elena Udrea. „Am auzit că-și caută cămin, că acum e masterandă. Am vorbit cu colegii de cameră și ne sacrificăm noi să o cazăm, printre borcanele de zacuscă”. „Și credeți că o să vă fie mai bine?”. „Jur să nu ieșim din cameră până nu ne facem de 15 kile”.

Joi

Porcheș de la ALDE, descumpănit. „Escrocii de liberali ne bagă bețe în roate. Așa nu mă mai joc!”. „Dar ce nu-ţi convine?”. „Păi ei profită că nu avem majoritate absolută și ne trântesc toate hotărârile”. „Dar nu v-ați gândit să faceți alianțe, ca să aveți majoritate absolută?”. „Nu de-aia ne-au votat alegătorii, ca să gândim. Noi muncim, nu gândim”.

Vineri

De vorbă cu tânărul care se pregătește să devină cosmonaut. „Tinere, cred că e un ideal la care aspiră generația voastră”. „Așa este. N-ai văzut ultimele statistici? Aproape 20% dintre cetățeni au plecat din țară. La cât de bine e la noi, suntem în stare să mergem și pe Lună, numai să scăpăm de cei care ne conduc”.

Sâmbătă

Prea-sfințit-cercetatul, nervos. „Acum își aduc ăștia aminte de toate bubele mele. Da, mă, mi-am luat Mercedes când eram în Ungaria, dar ce-ați fi vrut, să circul cu căruciorul de butelii?!”. „Și ce veți face dacă vă agață DNA-ul cu ceva?”. „Am vorbit cu șeful meu să-i cheme iute la El pe cei care mă anchetează”.

Duminică

Tramvaiul de epocă intră la iernat. De-acum înainte turiștii se vor plimba cu spărgătorul de gheață antic.


*
*