Bihorel

Retrospectiva săptămânii: De ce au fost ţepuiţi tinerii de la call center-ul PSD

De vorbă cu şeful ONG-ului de partid care şi-a ţepuit angajaţii la alegerile prezidenţiale. „De ce nu le dai banii celor care au lucrat pentru voi?”, l-am abordat. „Dacă lucrau bine câştiga Ponta, dar se pare că nu şi-au făcut datoria”. „Deci dacă ieşea Ponta, le dădeai banii?”. „Dar ce, Ponta le dădea pomenile pensionarilor dacă ar fi câştigat?”.


Luni

Vio către Ghiusi: „Cum ai petrecut Sărbătorile?”. „Întreab-o pe nevastă-mea, că eu de la Miculaş încoace circul numai cu faza scurtă”. „De o lună bei întruna?”. „Am mai şi muncit. Mă rugau şoferii să suflu pe parbrizele lor, să se dezgheţe”.

Marţi

Moş Crăciun mi-a povestit despre aventurile sale: „Înainte veneam cu sania de la Gară. Acum nici n-a trebuit să pun cauciucurile de iarnă pentru trăsură”. „În ritmul ăsta, peste câţiva ani o să vii în costum de baie”. „Da, şi ne vom vedea nu la Primărie, ci la ştrand”.

Miercuri

Crăciuniţa mi-a povestit cum a decurs şedinţa foto cu baschetbaliştii: „A fost interesant să mă pozez cu ei, cel mai firav e de trei ori cât renul lui Moş Crăciun”. „Te-au ridicat aşa sus în braţe încât era să dai cu capul în inel”. „Au zis să văd şi eu cum e. Că ei săracii au spart cu arcada duşurile, care-s amplasate la doar 2 metri şi jumătate de sol”.

Joi

Doi dintre cei mai vestiţi spărgători orădeni au fost din nou aruncaţi după gratii. Unul din ei, care se dă cam Rotundu’, s-a plâns: „Nu-i loc de mine pe acest pământ”. „Păi dacă furi…”. „Eu voiam să rămân la bulău, dar m-au dat afară colegii de celulă pentru că la câţiva le-am luat până şi pulsul”.

Vineri

De vorbă cu şeful ONG-ului de partid care şi-a ţepuit angajaţii la alegerile prezidenţiale. „De ce nu le dai banii celor care au lucrat pentru voi?”, l-am abordat. „Dacă lucrau bine câştiga Ponta, dar se pare că nu şi-au făcut datoria”. „Deci dacă ieşea Ponta, le dădeai banii?”. „Dar ce, Ponta le dădea pomenile pensionarilor dacă ar fi câştigat?”.

Sâmbătă

Peste 20 de comune au participat la festivalul „D’ale porcului”. „S-ar bucura Caragiale să vadă ce nume aţi dat festivalului!”. „M-am gândit mult cum să se numească. Nu puteam să-i spunem Cina porcului, pentru că nimeni nu dorea să-şi asume că el a oferit pomana”.

Duminică

A început să ningă, că s-a terminat vacanţa.

Exit mobile version