Retrospectiva săptămânii: City managerul explică de ce a anulat Battle of the Nations în Oradea

Luni

Vio către Ghiusi: „Acum se vede cum îl pupă-n cur Viktor al vostru pe Putin”. „Nu-i adevărat. Nu-l mai pupă de mult”. „De când?”. „De când Putin s-a întors cu fața la el”.

Marți

City managerul a explicat cum e cu Festivalul Medieval: „La Festival urma să se desfășoare și Battle of the Nations, o demonstrație care trebuia făcută de ruși”. „Și de ce ați renunțat la așa ceva?”. „Erau două pericole. Să-i bată careva pe ruși și să sară Putin în apărarea lor. Sau să vină rușii și să nu mai plece de aici vreo juma’ de secol”.

Miercuri

Ministrul Turismului are idei puține și proaste: „O să cerem ca persoanele care închiriază apartamente în regim hotelier să aibă acordul vecinilor”. I-am spus că măsurile sunt insuficiente: „Ar trebui să le cereți și spermograma, fișa cu vaccinurile la zi și adeverință că părinții lor nu au avut avere înainte de 23 August 1944”.

Joi

Tanti Zoe pensionara, suspect de calmă. „Nu vă sperie anunțul rușilor că vor recurge la bomba atomică?”. „Dragilor, când au venit rușii în al Doilea Război Mondial am văzut mujici care și-au dat jos bocancii. Aia bombă atomică!”.

Vineri

Birtașul, din ce în ce mai convins să renunțe la străpungerea din strada Libertății: „Dacă biserica se clasifică ca monument, va fi mai greu să băgăm cheia de contact în buldozer”. „Și nu o să se supere magnatul care dorea să-și facă un bloc prin preajmă?”. „Nu e deal-ul meu, eu nu pot decât să mă plâng de greaua moștenire”.

Sâmbătă

Un pompagiu de la Gazprom era revoltat: „Cu ce am greșit eu că lucrez aici? Să închidă dracului șandramaua, dar nu să facă spectacol cu controale de rahat!”. „Dar ce hibe v-au găsit la controale?”. „Au găsit niște pixuri cu termen de valabilitate depășit, dar n-au verificat cifra octanică a benzinei”.

Duminică

La noi nici nu a început războiul și deja pică avioanele și elicopterele.


*
*