Pornirea centralei pe gaz se amână. Şeful de proiect: „Practic suntem gata, dar avem probleme cu avizele”. „Dar cine trebuia să se ocupe de ele?”. „Noi, dar de când cu campania DNA de arestări de primăvară, nimeni de la Bucureşti nu mai semnează nimic, decât statele de plată”.
Luni
Vio către Ghiusi: „Se dă lumea de ceasul morţii cu recuperarea deşeurilor refolosibile. Eu am găsit soluţia”. „Care e?”. „Păi am să deviez cursul râului prin staţia de reciclare”. „Tot nu înţeleg”. „Nu vezi că la noi toţi aruncă PET-urile în apă? Hai să le ducem direct către staţia de reciclare”.
Marţi
Lui Laci bacsi i s-a retras Ordinul Steaua României. „Eu nu primesc ordin de la nimeni, nici măcar de la preşedintele ţării, nici măcar dacă e vorba de ordinul Steaua României”. „Dar atunci de ce l-aţi criticat pe preşedinte?”. ”Pentru că a greşit. Ştii cum sunt saşii, proşti şi cu bicicletă, şi fără”.
Miercuri
Prorectoriţa care e şi membrană a Senatului: „Şeful Senatului, pleşuvul ăla care intră fluierând pe uşă, să nu creadă lumea că a venit cu curu’, spune că eu sunt incompatibilă”. „Şi nu e aşa?”. „Nici vorbă, din contră, eu am foarte multe compatibilităţi cu mulţi universitari, da’ nu cu Pleşuvul, chestie care îl enervează la culme”.
Joi
Pornirea centralei pe gaz se amână. Şeful de proiect: „Practic suntem gata, dar avem probleme cu avizele”. „Dar cine trebuia să se ocupe de ele?”. „Noi, dar de când cu campania DNA de arestări de primăvară, nimeni de la Bucureşti nu mai semnează nimic, decât statele de plată”.
Vineri
S-a deschis pasarela de la Metro. Inginerul-şef: „Am făcut proba de rezistenţă. Am încărcat podul cu multe camioane şi eu am stat dedesubt, să arăt că am încredere în lucrare”. „Mai bine te puneai sub maşină, că numai voi sunteţi în stare să amplasaţi pilonul podului pe magistrala de apă”.
Sâmbătă
Nae Poliţistul, necăjit: „Curtea Constituţională a decis să ne băgăm dopuri în urechi, că nu mai avem voie să facem ascultări”. „Şi ce impact va avea asta în societate?”. „Se va tripla numărul convorbirilor telefonice, că infractorii vor profita din plin dacă nu mai pot fi ascultaţi”.
Duminică
Incendiu la ferma de porci? Nu! Animalele vor fi livrare gata pârjolite.