Bihorel

Retrospectiva săptămânii: Cel mai aprig contestatar al unificării s-a băgat sub masă

Cel mai aprig contestatar al unificării a lipsit de la dezbateri. Ex-ministrul a explicat. „Mie nu mi-e frică de confruntare, iar faptul că m-ai găsit sub masă e pentru că îmi căutam stiloul”…

Luni

Vio către Ghiusi: „Unirea era neapărat necesară”. „De ce?”. „Păi nu vezi ce rahat de pliante au distribuit duşmanii unificării? Tipar de toată jena, tehnoredactare stângace făcută probabil pe un PC 286 fără licenţă”. „Soluţia?”. „Să-i aducem la nivelul nostru, unde fluturaşii otrăviţi sunt cu umor, adevărate capodopere”.

Marţi

Bătaie pe Aeroport. Şeful de cabinet de la CJ, revoltat: „Vrea şi Primăria să intre în combinaţie, dar numai noi îl vom gestiona”. „Dar sunteţi în stare de aşa ceva?”. „Avem deja un exemplu de bune practici. Nu vezi că după trei ani aproape ne-am hotărât să decidem ce se va întâmpla cu Muzeul”.

Miercuri 

Cel mai aprig contestatar al unificării a lipsit de la dezbateri. Ex-ministrul a explicat. „Mie nu mi-e frică de confruntare, iar faptul că m-ai găsit sub masă e pentru că îmi căutam stiloul”. „Şi totuşi, o luptă cu Bolovan era faină!”. „Îl făceam praf, dar şi aşa oraşul e destul de poluat”.

Joi

Dispută academică la Facultatea de Muzică. Un martor a povestit: „La ce limbaj s-a folosit, am crezut că se repetă pentru Voievodul Ţiganilor”. „Dar care a fost motivul scandalului?”. „Un profesor a vrut să-şi angajeze nevasta la facultate, dar o colegă i-a spus că postul de femeie de serviciu e deja ocupat”.

Vineri

Tanti Zoe pensionara, la Muzeu. „La vârsta dumneavoastră vă opresc custozii, că sunteţi piesă de muzeu”, am luat-o peste picior. „Am auzit că aici e o expoziţie de haine vechi, or la pensia mea nu pot să mă îmbrac decât de la second hand”.

Sâmbătă

Studenţii au dormit în amfiteatru. „Nu mai aveţi bani de cămin?”. „Nu. Cerem ca votul nostru să conteze la alegerea rectorului”. „Şi cum se doarme noaptea în amfiteatru?”. „Exact ca ziua, la cursuri, numai că e întuneric”.

Duminică

După 4 ani Guvernul dă bani să se repare un pod. Între timp, oraşul a făcut unul nou.

Exit mobile version