Luni
Vio către Ghiusi: „Nu i-ați vrut pe sri-lankezi în Secuime, că vă strică tenul și procentul. Acum i-am adus aici, în Partium”. „Faceți voi ce faceți, numai să ne asimilați. Ați adus moldoveni și olteni, acum sri-lankezi, mă aștept să populați în curând locul și cu extratereștri”.
Brancardierul, afectat că i s-a retras dreptul de a ține doctorate: „Cei de la Curtea Supremă au spus că e infracțiune pentru că nu eu am scris lucrările”. „Și nu e ilegal?”. „Nu, e sarcină de partid. Dacă nu ești plagiator, nu ajungi șef la PSD. Ca mine, Ianoș, Ponta…”
Miercuri
Șeful APTOR a ajuns mahăr la București, președinte la Federația Destinațiilor Turistice din România. „O să ai mai mult de lucru?”. „Mai mult nu se poate, că mă muncea Bolovanul 24 de ore din 24. Dar măcar așa o să pot aduce mai mulți turiști pe la noi, ceea ce-i lux pe foametea asta”.
Joi
Nae polițistul, fericit: „Parchetul a făcut dreptate. Șefii care au coordonat represiunea din 10 august au fost declarați nevinovați”. „Și ți se pare normal?”. „Păi, a-i condamna pe jăndari că bat cu sălbăticie e ca și cum i-ai acuza pe chirurgi că se folosesc de cuțite în operații”.
Vineri
După o săptămână de stat la coadă, cu puhoi de lume și mai puține măști, am mers la prefect cu cazierul în mână. „Bine că atunci când ies la terasă trimiți poliție, jandarmi, pompieri, ITM și TBC, pe toți fraierii, să verifice distanțarea socială. De ce nu trimiți și la caziere și cadastru?”.
Sâmbătă
Mimoza de la Tribunal a fost suspendată pe un semestru din magistratură. „Nu mai poți vorbi de mafia din justiție, că CSM-ul îți dă cu legile-n cap!”, mi s-a plâns. „Probabil că nici ei n-au înțeles exact intervenția ta. Era vorba de critică sau de autocritică?”.
Duminică
Până acum eram ciumații Europei. Acum am ajuns covizii ei, astfel că nu vizele ne permit călătoriile, ci testele.