Bihorel

Retrospectiva săptămânii: Beni Hill a fost dat afară şi din Piaţa Unirii

Beni Hill asfaltatorul, necăjit: „Am ajuns să concurez de unul singur şi să ies pe locul doi. M-au dat afară de la licitaţia pentru Piaţa Unirii”. „Ţi-au spus şi motivul?” 

Luni

Vio către Gyusi: „Mă, am auzit de la şefii din PSD că aşa s-a accelerat lucrul pe drumul de Binş încât săracii constructori nu mai pot dormi bine pe marginea şanţului”. „Nu ştiu despre ce accelerare e vorba, dar eu am văzut pe tot drumul 4 muncitori şi 13 semafoare”. „Când a fost asta?”. „Ieri”. „Acum sunt 4 muncitori şi 12 semafoare, că unul s-a furat”.

Marţi

Beni Hill asfaltatorul, necăjit: „Am ajuns să concurez de unul singur şi să ies pe locul doi. M-au dat afară de la licitaţia pentru Piaţa Unirii”. „Ţi-au spus şi motivul?”. „Da. Basca! Dacă aveam bască, mă descalificau, dacă nu aveam, tot aşa”.

Miercuri

Rectorul Barney, bucuros: „Am reuşit să scăpăm de şpăgarul de la moaco-faciale. La noi legile-s aşa de strâmbe că nici dacă-l acuzau de genocid nu ne puteam atinge de el”. „Dar e adevărat că îi şcoliţi şi pe cei care nu au luat Bacalaureatul?”. „Parcă ar fi singurii care au beneficiat de asta! Avem şi profesori care predau fără Bac”.

Joi

Subprefectul, cu sentimentul datoriei împlinite: „Trebuia să mă remarc cumva, că până acum lumea mă ştia doar ca pe ăla care şi-a dat foc propriului birou”. „Dar de ce nu te duci să-ţi recuperezi maşina ridicată?”. „Mă doare-n cot de ea, că doar nu e din banii mei”.

Vineri

A început Festivalul Internaţional de Folclor. Un organizator mi-a explicat: „Am observat că în toate ţările există tendinţa ca oamenii să se bată pe picioare”. „De ce oare?”. „Au observat că dacă se bat cu pumnii în piept fac cancer la sân”.

Sâmbătă

La căminul ororilor din Tileagd s-a deschis o anchetă penală. Un supraveghetor s-a plâns: „Numa’ de două ori i-am bătut şi amu vor şi ajung la puşcărie!?”. „De două ori pe săptămână, poate”. „Las’, că numa aşe ies oameni din ei. În plus, dacă merg şi io la medicina legală, or să vadă că nu am mână aşa de grea”.

Duminică

Atenţie, hoţilor! Se anunţă o expoziţie cu obiecte din aur şi argint.

Exit mobile version