Luni
Vio către Ghiusi: „Mare tupeu aveți. La Budapesta se organizează un concurs pentru cea mai bună expoziție pe 2020, iar de la noi ați găsit taman Muzeul Ady Endre”. „Ce te miri? Mie mi se pare că treptele alea îngropate în ciment au atras atenția specialiștilor”.
Marți
Miercuri
Nae polițistul: „Ne-au adus mașini noi, că din cele vechi începeau să ni se vadă picioarele, ca-n desenele animate cu epoca de piatră”. „Am văzut că s-a modificat și designul”. „Da. Măcar la abțibilduri să luăm modelul Germaniei, dacă nu putem circula cu Mercedesul, ci cu Loganul”.
Joi
Puradel: „La PSD eram slugă, la URSS eu fac legea. Am arătat că măștile aduse de Primărie sunt niște falsuri care nu-s bune de nimic”. „Dar de unde ai tras concluzia asta?”. „Am trimis la neamurile mele niște măști. Dar, deși le-au purtat când au spart ABC-ul din sat, tot au fost recunoscuți de Poliție”.
Vineri
Nu bine a scăpat Municipalul de Covid, că alt virus l-a atacat. Unul plantat de niște hackeri, care au cerut despăgubiri pentru restituirea datelor. Managerul a explicat: „Eu nu cred că au vrut să fure datele pacienților, ci secretul bucătăriei care, din 11 lei pe zi per pacient, poate face mâncare fără ca acesta să moară de foame”.
Sâmbătă
În Băi s-a instalat un aparat de monitorizare a calității aerului. Primarul a spus că în plus va monitoriza și activitatea economică: „Scula asta o să poată decela cele mai mici urme de fum. Cu cât fumul de la grătare e mai mare, cu atât mai mulți turiști sunt în stațiune”.
Duminică
Știre: șeful fotbalului din județ și arbitrul FIFA au căzut la pace! Dar avem noi fotbal în județ?