Retrospectiva săptămânii: Barney nu înţelege de ce nu vin mușterii noi la Sorbonica

Luni

Vio către Ghiusi: „Păstorul nu a avut în tinerețe fabrică de sifoane?”. „Habar n-am, dar de ce?”. „Păi, la felul cum sifonează banii pentru fundațiile şi firmele neamurilor, mă gândesc că-i în branșă de mai multă vreme”. „Când e vorba de sifonat, nu-ți trebuie nici experiență și nici apartenență la un partid anume. Noi cu vinul, ei cu sifoanele”.

Marți

Barney, ușor nedumerit: „Nu înțeleg de ce nu ne vin mușterii noi la Sorbonica. Așa am decis să-i numim noi pe studenți, mușterii, căci scopul este să dea cu banii, nu să le dăm noi educație”. „Probabil s-or fi prins și ei că nu le folosește școala la nimic”. „Cum să nu, cine te mai angajează fără diplomă pe post de casier la hipermarketuri și în malluri?”.

Miercuri

Tanti Deputata, luptătoare împotriva ambroziei: „Toată lumea e de acord să stârpim ambrozia, s-a votat și în Parlament, dar nu se aplică legea”. „Care-i motivul?”. „Au zis cei din ministere că nu au fost scrise normele de aplicare”. „Și de ce le ia atât de mult timp să le scrie?”. „Pentru că singurul din minister care știe să scrie e în concediu medical”.

Joi

Am găsit brandul pentru Băi: cămila! Primarul a explicat: „Nimic nu ni se potrivește mai bine decât aceasta”. „Dar ce legătură are animalul cu stațiunea?”. „E o legătură formidabilă. Cămila poate lucra o săptămână fără să bea apă, iar turiștii pot bea o săptămână fără să muncească”.

Vineri

Nae polițistul, revoltat: „Ce ușor se aruncă cu praf în ochii lumii… Auzi acolo poveste, că de acum se vor scana cele două milioane de acte de stare civilă din județ, să le avem în format digital”. „Și ce nu-i în regulă cu asta?”. „Păi, au avut unii grijă să le digitalizeze încă de pe când erau șefi la deconcentrate, iar baza de date a ajuns în altă țară”.

Sâmbătă

Ministra de la Mediu a pus punctul pe i: „În ce privește datoriile CET-ului vostru, prin amenda dată de la București problema a fost ca și rezolvată”. „În ce sens?”. „În sensul că procedăm ca-n România. Adică datoriile vechi nu le plătim și pe cele noi le lăsăm să se învechească”.

Duminică

Copiii hiperactivi cu ADHD sunt marginalizați. Normal, într-o țară plină de putori…


*
*