La Universitatea din Oradea excepţiile devin regulă. O dovedeşte taman forul legislativ suprem al instituţiei, Senatul universitar, care după ce a stabilit că nicio grupă de studenţi nu poate fi înfiinţată în facultăţile orădene dacă n-are măcar 25 de studenţi în cazul specializărilor unice, respectiv 20 dacă domeniul respectiv are mai multe specializări, acum dă undă verde oricărei cereri de derogare.
Regula a fost instituită pentru ca decanii să nu formeze grupe cu o mână de studenţi, numai de dragul de a asigura nişte posturi unor profesori. Totuşi, numai săptămâna trecută, senatorii au aprobat 5 cereri de derogare de la acest regulament venite din partea facultăţilor care nici după două sesiuni de admitere n-au putut să-şi adune suficienţi studenţi încât să formeze o grupă cu numărul minim cerut.
În această situaţie sunt specializări precum Jurnalism, Teologie ortodoxă pastorală ori Litere, unde vor exista şi grupe cu 15 studenţi. Bihorel e convins că, încrezătoare în propria „restructurare”, Sorbonica nu va intra în panică nici măcar atunci când numărul dascălilor va fi mai mare decât cel al studenţilor.
1 Comentariu
Ciudat, la Bihorel calitatea educației depinde de nr de studenți dintr-o grupa.Nici cum nu-i bine, dacă scoate studenți pe banda fără număr ii critica, dacă dorește sa educe studenți mai putini iarăși ii critica. Sigur Bihorel nu-i la MENOPAUZA ? :))