Bihorel

Răzbunarea CET-ului: Duşuri reci în Palatul Apollo, din cauza fostei concubine a lui Mircea Matei

Ioan Bucurean, preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti, şi-a ridicat în cap locatarii blocului Apollo din strada Republicii.

Din comoditate sau nebăgare de seamă, Bucurean a reuşit să întârzie cu circa un an executarea silită a unui locatar care nu şi-a mai plătit întreţinerea din 2011 şi împotriva căruia există inclusiv o sentinţă judecătorească.

Potrivit evidenţelor asociaţiei, Daniela Pusta, fosta concubină a ex-pedelistului Mircea Matei, cel care odată ajuns şef la Bucureşti s-a remarcat prin ridicarea licenţei de operare a CET-ului orădean, datorează asociaţiei circa 15.000 lei.

Femeia şi-a cumpărat apartamentul de la Primărie pe vremea lui Petru Filip, cu ajutorul lui Matei, iar acum, rămasă singură cu doi copii, nu îşi mai poate plăti facturile.

Vecinii sunt cu atât mai supăraţi – şi pun presiune pe executor să îşi facă datoria – cu cât, la rândul ei, asociaţia a fost somată de Electrocentrale să îşi plătească restanţele sau să se pregătească de duşuri reci. Un soi de „premiu de consolare” pentru CET, după isprăvile lui Matei…

Exit mobile version