Războiul primarilor: Fostul şi actualul edil al Ineului se „împung” prin adrese scrise de tot râsul

Se spune că veşnicia s-a născut la sat. Bihorel e convins că tot la sat, mai precis în satul Ineu, s-a născut şi ridicolul absolut. Din 2008, de când a pierdut primăria comunei în favoarea pesedistului Dumitru Togor, liberalul Ioan Şanta este într-o continuă agitaţie, dornic să-i găsească diferite hibe celui care între timp a câştigat şi al doilea mandat.

Acum, Togor şi Şanta au ajuns la nivelul certurilor scrise. Liberalul, care e consilier local, i-a cerut anul trecut primarului, cu tupeu, să-i dea 10 metri cubi de lemne din pădurea comunală „la un preţ convenabil”.

Situaţia a fost dezbătută într-o şedinţă CL în noiembrie anul trecut, după cum însuşi Togor admite într-un răspuns scris, trimis lui Şanta… aproape un an mai târziu, adică la începutul lunii august 2013.

În răspunsul de la Primărie, Şanta află că cererea sa a fost refuzată de Consiliu, ba chiar i se subliniază că ştia prea bine „de rezultat”, întrucât a fost prezent la şedinţă. Numai că, oricât de tăios ar părea răspunsul Primăriei, cine vede adresa n-are cum să nu pufnească în râs, dat fiind că este adresată lui Şanta Ioan şi este semnată de… „primar Şanta Ioan”!

Din deplină neatenţie, Togor a semnat chiar ca primarul o hârtie pe care încă zăcea numele predecesorului său. Că, deh, unde nu-i cap, vai de semnătură…


*
*