Cei peste 500 de contabili participanţi au fost identificaţi la intrarea în Casa de Cultură a Sindicatelor pe baza cărţilor de identitate şi legitimaţiilor, iar apoi filmaţi pe tot timpul şedinţei. Aflat la finalul celui de-al doilea mandat la conducerea filialei, ultimul posibil, preşedintele CECCAR Bihor, Valer Pavel Susa, a încercat să-şi descurajeze opoziţia care cere noi alegeri, aşa încât să-şi păstreze totuşi funcţia.
De altfel, candidatura singurei concurente, consiliera locală Mariana Blaga, a fost invalidată şi puţin lipsea ca aceasta să fie chiar evacuată din sală, dacă nu s-ar fi împotrivit majoritatea participanţilor. De altfel, Blaga a anunţat că va contesta Adunarea Generală şi va cere reluarea ei.
Până atunci, preşedintele Susa a constatat că degeaba şi-a adus bodyguarzi să îl susţină: nici măcar la contabili socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg…
(sursa FOTO: ceccarbusinessmagazine.ro)