Bihorel

Puşcărie, şcoala vieţii: Fostul primar de Beiuș, Adrian Domocoș, a rămas și fără postul de profesor

La aproape două luni de când fostul primar al Beiuşului, Adrian Domocoş, s-a mutat la Penitenciar, unde execută o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni de închisoare, Colegiul Tehnic Ioan Ciordaş, unde fostul edil lucra ca profesor de sport, s-a prins că nu mai trebuie să-l aştepte.

Presimţind pesemne că va ajunge după gratii, Domocoş a intrat în octombrie în concediu fără plată, ceea ce a însemnat că postul său de prof a fost rezervat, iar contractul de muncă suspendat. Deşi între timp a fost încarcerat, conducerea şcolii nu i-a scos postul la concurs până acum, pentru simplul motiv că a aflat doar din presă de condamnarea lui Domocoş, iar acesta oricum are raportul de muncă în stand-by.

Abia zilele trecute, după ce juriştii Inspectoratului Şcolar au transmis în scris şcolii că trebuie să-şi încheie socotelile cu fostul primar, consiliul de administraţie i-a desfăcut penalului contractul de muncă şi i-a scos postul la concurs.

Exit mobile version