Bihorel

Puiu joacă teatru: Ioan Lascău a trecut de la puşcărie la actorie

Fost finanţist şef al judeţului, consilier judeţean şi lider al PPDD Bihor, Ioan Lascău, ajuns la Penitenciarul Rahova pentru a-şi ispăşi cei 3 ani de închisoare încasaţi într-un proces de corupţie, şi-a găsit o nouă vocaţie.

A devenit actor în trupa Penitenciarului şi chiar a urcat pe scena Teatrului Nottara, pe 20 noiembrie, într-un rol secundar, în spectacolul Macbeth, pregătit pentru cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Deţinuţi.

Cine-l cunoaşte pe Puiu ştie că în el zace un adevărat artist, capabil chiar şi să ia un Oscar… cu condiţia să nu-l prindă nimeni.

Fostul şef de la Finanţe are însă o socoteală simplă: orice activitate îi reduce din zilele de pedeapsă. Şi dacă deocamdată joacă într-o dramă, poate vine şi momentul pentru un rol într-o comedie, să mai uite de locul în care a ajuns.

Exit mobile version