Pesediştii bihoreni se calcă în picioare, din nou, pe ei înşişi, pe renumele şi pe imaginea partidului. Dacă săptămâna trecută Bihorel a arătat în ce roz chiloţesc şi-au vopsit distinşii social-democraţi bihoreni sediul din Piaţa 1 Decembrie, acum a văzut o altă minunăţie în acelaşi loc.
Mai precis, la intrarea în sediu, pesediştii şi-au pus un preş roşu ca focul cu cei trei trandafiri ce alcătuiesc sigla formaţiunii. Mişto e nu doar că pesediştii îşi calcă singuri în bocanci imaginea partidului, ci îi invită şi pe alţii să facă la fel.
Tot e bine, însă, că n-au copiat modelul iranian. Ayatolahii au pus un covor cu faţa lui Bush la intrarea în hoteluri, aşa că asta ar mai fi lipsit, să-l vedem pe junele Ponta zâmbind pe ştergătorul de picioare…