Pornind de la sănătosul principiu că e mai sigur să furi câte puţin de la cât mai mulţi, cei de la Zahăr Tos Muntenia ţi-au vândut produsul cu lipsă la gramaj.
Pe vremea lui Ceaşcă, dacă barmanul era prins cu lipsă la gramaj făcea imediat puşcărie. Acum probabil pe patron o să-l vedem intrând în Parlament.
Sigur că există şi o scuză, micşorând consumul de zahăr, avem şanse să limităm ravagiile diabetului. Situaţia nu e nouă pentru că, atunci când vine vorba de idei în ale furatului, românii frizează genialitatea. Acum aproape 20 de ani s-a început asfaltarea drumurilor în Moldova, pentru îndestularea clanului Sechelariu şi a şefilor de partid. Nu le-a ajuns că au furat cu neruşinare la licitaţie. Oamenii au mişcat bornele kilometrice şi astfel un kilometru de şosea moldovenească măsura în realitate 900 de metri.
Pentru asta nici nu ştii ce să-i dai idiotului care a avut ideea cu lipsa la gramaj a zahărului: cinci ani de puşcărie sau o bursă de studii la cea mai tare universitate din Europa?