Probleme cu numele: Angajații Primăriei Oradea au „botezat” un palat și un arhitect

Într-o singură săptămână, angajaţii Primăriei Oradea şi-au dovedit de două ori superficialitatea, în două situaţii diferite pocind numele unei clădiri, respectiv al unui artist.

Întâi, la şedinţa din august a Consiliului Local, lefegiii au pus pe masa aleşilor un proiect pentru reabilitarea Palatului „Klobusinsky”, situat pe strada Republicii 31.

Atâta tot că Palatul se numeşte Klobusitzky, după proprietarul pentru care a fost ridicat în 1925. Eroarea a fost remarcată de funcţionari abia marţea trecută, după ce Biroul de presă al Primăriei a anunţat investiţia printr-un comunicat, folosind numele greşit.

Două zile mai târziu, acelaşi Birou de presă prezenta viitorul ansamblu statuar lângă Podul Centenarului, care ar urma să fie făcut după proiectul arhitectului „Horia” Sabău.

Numai că, după cum a descoperit Bihorel, pe arhitect îl cheamă Horea, greşeală pe care slujbaşii din Primărie nici nu au văzut-o. Dacă tot îi dau 203.000 euro pe lucrare, să mai pună şi-un miel lângă…


*
*