Primiţi cu curentul? RCS&RDS adună semnături de susţinere în războiul anti-monopol

Înainte ca vreun colindător să înceapă să umble din casă în casă, angajaţii companiei RCS&RDS au furat startul. Bihorel a aflat că de câteva săptămâni angajaţii lui Zoltan Teszari bat la uşile orădenilor, dar nu cu urări de iarnă, ci la adunat de semnături.

Mai precis, îi întreabă pe oameni dacă ar fi de acord să se racordeze la RCS&RDS, atunci când compania va putea să vândă curent şi persoanelor fizice, iar cei care se declară de acord sunt rugaţi să semneze într-un tabel de susţinători.

Bihorel a aflat că, până acum, majoritatea celor chestionaţi au spus răspicat afirmativ, sperând că firma orădeană le va oferi tarife sub cele practicate de Electrica.

Dacă planul lui Teszari de a le vinde curent mai ieftin va reuşi, la uşile companiei care încă deţine monopolul la anul pe vremea asta vor mai bate numai colindătorii…


*
*