La ce criză energetică ne așteaptă, doar o pandemie poate salva de la faliment școlile orădene. Adică elevii să învețe de acasă, online, iar școlile să fie închise odată cu caloriferele și iluminatul. Primarul a cerut ca școlile să treacă în regim de economie, iar pentru asta e nevoie de câteva măsuri urgente:
1. Toate becurile vor fi definitiv stinse, pentru că rolul de iluminare îl au exclusiv dascălii.
2. Ușile și geamurile de la clasă vor fi permanent deschise să nu se poată plânge elevii că n-au curent.
3. Tabla se va șterge exclusiv cu alcool, pentru că la frigul din clasă apa din burete îngheață.
4. În timpul orelor, elevii nu-și vor da jos ghiozdanele de pe spinare, că măcar le țin de cald.
5. Copiii nu vor mai fi obligați să ia notițe, pentru că e greu să scrii cu mănușile pe mâini.
6. Pachețelul cu mâncare adus de copii la școală se va depozita pe calorifere, să nu se strice.
7. Profesorii îi vor primi la ore și pe elevii cu febră, că măcar crește temperatura în clase.