Primăria îşi caută firmă de transport valori. Având în vedere noile obiective impuse de primarul Ilie Bolojan cu privire la curăţenia şi disciplina din oraş, conducerea Poliţiei Locale a anunţat săptămâna trecută că în cel mai scurt timp urmează să-şi retragă agenţii care asigură paza transportului la Trezorerie a banilor încasaţi de municipalitate, aceştia urmând să primească muncă de teren.
Pentru a nu rămâne fără paznici la bani, municipalitatea a cerut mai multe oferte din piaţă, toate exorbitante, în condiţiile în care un singur transport cu maşină blindată şi agent înarmat, cum cere legea, costă cam 300 lei.
Culmea e că, deşi îşi caută întruna clienţi, firmele de profil nu vor să lase din preţ, conştiente că la mijloc e vorba de bani grei. În fond, Primăria adună zilnic peste 180 de kilograme de monede numai de la parcometrele din oraş!