Primarul Bolojan a suferit o înfrângere mai mare ca „naţionala” la Atena. Monopolul termiei a fost modificat într-o furtunoasă şedinţă de Consiliu Local. De acum înainte, orădenii pinguini se vor putea debranşa de la reţea, dar cu câteva condiţii:
1. Debranşarea de la căldură să se facă concomitent cu cea de la instalaţia electrică.
2. Pentru debranşare e nevoie de acordul scris al tuturor vecinilor de pe strada respectivă şi de cel verbal al locuitorilor cartierului.
3. Cei debranşaţi vor plăti lunar o taxă egală cu media consumului anual.
4. Odată cu debranşarea, proprietarii vor preda şi caloriferele la fier vechi.
5. Debranşaţii vor aduce adeverinţă că folosesc alte mijloace de încălzire. Atenţie: Nu se consideră metodă de încălzire consumul de pălincă!
6. Debranşarea este posibilă după întocmirea unei documentaţii care se eliberează în maxim 10 ani de Primăria Oradea.
7. Debranşaţii nu primesc loc de veci în caz de deces pentru că, datorită frigului, se pot păstra în bune condiţii în apartament.