În urma unui proiect european ce viza domeniul IT, Primăria Oradea a pus la dispoziţia cetăţenilor, gratuit, 100 de tablete marca Eboda. M-am dus şi eu, dacă tot e mocăneală, să pun mâna pe o tabletă, mai ales că ele se împărţeau după un criteriu convenabil: primul venit-primul servit, adică un fel de „cine dă mai tare din coate”.
Am găsit la coadă pensionari cu lacrimi în ochi, care erau de la ora 3 dimineţa pe baricade. Loviţi de boli şi nostalgii, aceştia întocmiseră liste ca pe vremea lui Ceaşcă la butelii.
Un domn între două vârste – între 85 de ani şi moarte – mi-a explicat: ”Am auzit de la strănepotul meu că se dau tablete din alea, Ebola sau cum le zice. Cum eu sufăr de hipertensiune şi medicul nu-mi mai poate da tablete compensate, m-am gândit să profit şi să pun şi eu mâna pe aşa ceva, mai ales că se dă pe degeaba”.
Interesant şi lăudabil este că 10 tablete au revenit din start şomerilor şi 7 persoanelor cu handicap.
Cred că şi cei care au organizat acest mod de distribuire meritau câteva tablete, poate din cota persoanelor cu handicap. Şi asta pentru că sistemul ales arată că premiul Nobel nu e deloc în pericol din cauza slujbaşilor Primăriei orădene.
