Vă mai amintiţi de scandalul provocat de recepţia organizată de milionarul Beneamin Rus în Palatul de Justiţie, la care a participat, pe lângă alte notabilităţi, şi judecătoarea Carmen Domocoş, preşedinta Tribunalului Bihor, instanţă unde patronul Selinei e judecat într-un dosar al DNA, iar firma sa într-un proces de faliment?
Ei, bine, Bihorel a descoperit că judecătoarei nici că-i pasă, ba continuă să meargă la toate sindrofiile la care e invitată, chiar dacă între timp prezenţele sale la Facultatea de Drept, unde predă, ar putea fi numărate pe degetele unei mâini în fiecare semestru. Domocoş a tras chiulul de la catedră şi vinerea trecută, când, potrivit programărilor, trebuia să asiste la supravegherea unui examen de drept penal.
Motivul? Tot un party, de astă dată ocazionat de sărbătorirea în avans a Zilei Naționale a SUA, găzduită la Ambasada din Bucureşti, unde s-a pozat alături de alte două bihorence, deputatele liberale Florica Cherecheş şi Lucia Varga. Dar ce să-i faci, Ziua Americii e o dată pe an, iar examene or mai fi şi la toamnă!