Preacinstitul a ajuns să se judece atât cu localnicii, vii şi morţi, cât şi cu Parohia Ortodoxă, cu Comisia funciară şi cu cine mai vine la rând, de parcă ar fi hotărât să nu cumva să-şi iasă din mână.
Spirit creştinesc, Jula le cere ortodocşilor evacuaţi din biserică nici mai mult, nici mai puţin decât s-o aducă la starea din 1948, anul când comuniştii au scos cultul greco-catolic în afara legii.
Până la finalul procesului, ca să-i aibă la mână, Jula refuză să le predea iconostasul ortodox, cu care oricum n-are ce face, dar şi băncile din biserică, deşi şi acestea stau nefolosite. Până la urmă, tot un fel de-a da cu jula…
DREPT LA REPLICĂ:
Săptămâna trecută Bihorel a scris despre preotul Florin Jula cum că acesta ar ţine băncile şi iconostasul ortodocşilor fără să le folosească. Informaţia dată de un preot ortodox cu ochi albaştri, culmea, nu din Vintere, ci din apropiere, nu este tocmai conformă cu adevărul. Astfel, documentându-se mai atent, pentru a fi cu conştiinţa împăcată, Bihorel a aflat că Biserica din Vintere a fost preluată de ortodocşi în 1948 cu iconostas şi bănci, iar acum acestea au rămas, cum era normal, în biserică, după ce enoriaşii ortodocşi au decis să-şi construiască altă biserică. Practic, ortodocşii, fără a fi evacuaţi, de bună-voie, şi-au dus toate obiectele din Biserica greco-catolică pentru a se ruga în noul lor lăcaş de cult, sfinţit de episcopul Sofronie recent.
Dar, cine ştie, poate că Bihorel chiar făcând o eroare, i-a dat o idee preotului greco-catolic cum să acţioneze. Câteodată, gura păcătosului adevăr grăieşte.
Pr. Dr. Florin Jula