Premiul Afaceri… bolnave: „Tunul” dezvăluit de BIHOREANUL la Şcoala Francisc Hubic, recunoscut de CJ

După ce BIHOREANUL a dat în vileag că pentru trei seri de concerte cu invitaţi de modă veche, organizate în Piaţa Unirii cu „binecuvântarea” vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Traian Bodea, Şcoala de Arte Francisc Hubic a spart, fără a face măcar selecţie de oferte, 337.000 lei (din care peste 100.000 lei doar pe scenotehnică, deşi Teatrul putea livra o scenă gratis), CJ a trimis la şcoală o comisie de control.

Care a confirmat dezvăluirile, după cum a recunoscut săptămâna trecută, cu jumătate de gură, preşedintele Pásztor Sandor, precizând că multe dintre contractele pentru eveniment fuseseră semnate de ex-managerul Marian Boboia, înainte să fie dat afară.

De altfel, CJ a reclamat conducerea şcolii la Poliţie pentru isprăvi similare, descoperite de Curtea de Conturi, fără însă să fi obţinut, după cum se vede, vreo schimbare de conduită.

Acum, la cele mai recente controale, contabila-şefă a instituţiei, Claudia Turcuţ, care supervizează toate contractele, facturile şi plăţile, s-a dat rănită, luându-şi concediu medical. „S-a îmbolnăvit şi nu găseşte actele”, a spus Pásztor, sugerând că o va da afară. Probabil ca să se „trateze” acasă…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de COSMIN | 24 iulie 2017 10:35

    Ea a mai incercat sa faca ordine de plata (acum foarte multi ani), la inceput de 2000-2001, dar cu aprobarea cuiva a ramas in continuare pe postul de contabil sef.