Prefectul Ioan Mihaiu, singurul competent, potrivit legii, să aplice sancţiuni în asemenea situaţii, întârzie să ia vreo măsură pentru că, evident, nu-şi doreşte să ardă vreo amendă amicilor de la UDMR.
Reprezentantul Guvernului a găsit şi un pretext pentru tergiversare: în iulie 2018, primarul din Sfântu Gheorghe, Árpád András Antal, amendat tocmai pentru că a arborat ilegal steagul ţării vecine, a sesizat Curtea Constituţională a României, reclamând neconstituţionalitatea articolului 7 din Legea 75/1994, cel ce reglementează modul în care drapelul unei ţări străine poate fi arborat pe teritoriul României.
Aşa că, până când CCR va adopta o decizie, Mihaiu nu are de gând să facă nimic. Că doar n-o să se pronunţe împotriva vântului, supărând tovarăşii PSD-ului, partidul care l-a pus prefect…
(foto: Facebook)