Bihorel

Poliţie pe interzis: Poliţiştii locali şi naţionali, prinşi din nou cu parcări „înţelepte”

Incidentul de la începutul lunii ianuarie, când poliţiştii locali orădeni au ridicat o maşină de-a Poliţiei Biharia care fusese parcată într-o zonă interzisă, a avut ecouri naţionale. Se pare, însă, că astfel de parcări „înţelepte” fac în continuare şi Localii, şi Naţionalii.

Pe pagina de Facebook Bizonii Oradea, o adevărată cronică ilustrată a unor asemenea isprăvi, a fost postată poza unui Logan al Poliţiei Locale Oradea, lăsat pe carosabil în Piaţa Ferdinand, iar apoi cea a unei dubiţe a Poliţiei „mari” trase pe marcajul cu parcarea interzisă din faţa Serviciului de Evidenţă a Populaţiei.

Se vede treaba că, poliţist local sau naţional, Codul Rutier e o carte cu prea multe pagini şi prea puţine poze ca să-i atragă pe purtătorii de caschete.

Exit mobile version