Bihorel

Poftim, cultură! UDMR-istul Szabó Ödön, inițiator al unei legi favorabile pușcăriașilor

Săptămâna trecută, pe data de 13, majoritarii PSD-ALDE-UDMR din Senat au adoptat tacit, fără nicio discuţie – cum ar veni, pe burtă – o nouă propunere de schimbare a legilor în favoarea puşcăriaşilor, mai ales a celor de top, între iniţiatori, cu toţii parlamentari ai UDMR, fiind şi preşedintele executiv al filialei Bihor, deputatul Szabó Ödön.

Conform proiectului, care mai are nevoie doar de aprobarea Camerei Deputaţilor, perioada în care un deţinut va putea cere liberarea condiţionată va fi scurtată de la două treimi la jumătate, la fel şi perioada de detenție, cu câte 30 de zile, pentru fiecare carte scrisă de un deţinut.

Desigur, Szabó a semnat iniţiativa dedicată pârnăiaşilor nu musai de dragul lor, cum s-ar putea să creadă răuvoitorii, ci dintr-o mare pasiune pentru carte şi cultură în general. Păi, n-a fost el în cărţi, acum vreo doi ani, să devină ministrul Culturii?

Exit mobile version