Bihorel

Planuri de milioane: Curtea de Conturi a descoperit un prejudiciu de 6 milioane de lei la Primăria Oradea!

Inspectorii Curţii de Conturi, care au părăsit săptămâna trecută Primăria orădeană, au cerut, printre altele, documente justificative pentru toate investiţiile începute şi nefinalizate din 1990 până în 2013, socotind un prejudiciu de 6 milioane lei!

Cap la cap, la atât se ridică valoarea studiilor, analizelor şi planurilor comandate şi plătite din bugetul local de-a lungul celor două decenii, fără ca proiectele să fi fost concretizate.

Pe lista studiilor peste care s-a aşternut praful se numără cele făcute pentru patru parcări supraetajate pe care Primăria voia să le construiască cu ajutorul unor investitori privaţi (din care, până la urmă, au început să se materializeze doar două, pe bani de la bugetul local), proiectele tehnice pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare (din care doar jumătate au ajuns să stea la baza unor investiţii), documentele pregătite pentru închiderea vechii halde de gunoi, etc.

La plecare, inspectorii – culmea ironiei! – au recomandat municipalităţii să ia măsuri pentru valorificarea studiilor deja făcute. Spre exemplu, să le includă într-o strategie. Dacă tot se pricepe la făcut planuri…

Exit mobile version